Până la 18.000.000 EUR fonduri europene pentru transport marfă: camioane electrice, locomotive și nave cu emisii zero
Apelează la consultanți cu 16 ani experiență în fonduri nerambursabile
- Finanțare nerambursabilă: max 18.000.000 EUR per întreprindere, cumulat pe toate apelurile; până la 100% din costurile eligibile.
- Costurile eligibile: diferența de preț dintre vehiculul cu emisii zero și un vehicul convențional echivalent, ambele de la același producător.
- Beneficiari eligibili: firme de transport marfă existente (CAEN 4941, 4920), transport naval de pasageri și marfă (CAEN 5010, 5020, 5030, 5040), cu licență de transport valabilă; micro, IMM și întreprinderi mari.
- Obligație de casare: vehiculul înlocuit, deținut și operat de minimum 12 luni, se casează în 60 de zile de la recepția celui nou.
- Bugetul schemei: 299.000.000 EUR din Fondul pentru Modernizare, din care 149,5 mil. EUR în apelurile deschise în 2026.
- Perioadă implementare: 30 de luni de la depunerea cererii, dar nu mai târziu de 30 iunie 2030.
- Perioadă de durabilitate: 5 ani de la finalizarea implementării.
- Perioadă depunere: 14 septembrie – 16 noiembrie 2026, în MySMIS 2021.
Valoarea maximă a finanțării nerambursabile Camioane electrice și vehicule cu emisii zero
În 2026, Ministerul Transporturilor a deschis 5 apeluri separate, cu buget propriu:
• camioane electrice N2 (înlocuire) – 22 mil. EUR;
• camioane electrice N3 (înlocuire) – 53 mil. EUR;
• locomotive și unități de tracțiune feroviare de marfă (înlocuire) – 37,5 mil. EUR;
• nave electrice, achiziție fără casare – 22 mil. EUR;
• nave electrice, înlocuire cu casare – 15 mil. EUR.
Calendarul oficial: depunere 14.09 – 16.11.2026; lista cu punctaje pe 18.12.2026; contestații până pe 21.01.2027; verificarea eligibilității în februarie–martie 2027; semnarea contractelor de finanțare între 12 și 18 mai 2027.
Beneficiari eligibili Camioane electrice și vehicule cu emisii zero
Beneficiarul (solicitantul) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- Firma este operator de transport existent, cu licență sau certificat de transport valabil și cod CAEN eligibil: 4941 (transport rutier de mărfuri), 4920 (transport feroviar de marfă), 5010, 5020, 5030 sau 5040 (transport maritim și pe căi navigabile interioare).
- Firma nu este în dificultate: nu e în insolvență, faliment, lichidare sau sub administrare judiciară și, dacă are peste 3 ani, nu și-a pierdut mai mult de jumătate din capitalul social din cauza pierderilor.
- Nu are datorii la bugetul de stat și nicio decizie neexecutată de recuperare a unui ajutor de stat.
- Reprezentantul legal nu are condamnări definitive pentru corupție, fraudă, spălare de bani sau alte fapte excluse de ghid.
- Camionul, locomotiva sau nava care se înlocuiește este în proprietatea și operarea firmei de cel puțin 12 luni – dovedit prin talon, fișa mijlocului fix și foi de parcurs.
- Excepție: dacă vehiculul de înlocuit nu este încă pe firmă, la depunere se acceptă o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, iar noul talon se prezintă înainte de semnarea contractului.
- Vehiculele noi sunt noi și de generație nouă și nu se cumpără în leasing.
- Firma poate susține contribuția proprie, TVA-ul și cheltuielile neeligibile din capital, profit reinvestit, împrumut intra-grup sau credit bancar.
- Nicio comandă fermă sau alt angajament pentru vehicule nu este făcut înainte de depunerea cererii.
- Proiectul este depus individual (nu în parteneriat) și nu vizează transportul de cărbune, petrol, gaze sau alți combustibili fosili.
Tipuri de investiții eligibile Camioane electrice și vehicule cu emisii zero
- Camioane electrice cu baterie N2 (peste 3,5 t) pentru transport rutier de marfă – apel separat
- Camioane electrice cu baterie N3 pentru transport rutier de marfă – apel separat
- Locomotive și unități de tracțiune feroviare de marfă electrice sau electrice cu baterii
- Nave electrice maritime și de navigație interioară, pentru pasageri și marfă – achiziție fără casare
- Nave electrice maritime și de navigație interioară – înlocuirea navelor existente, cu casare
Cheltuieli eligibile Camioane electrice și vehicule cu emisii zero
Nu sunt eligibile: TVA-ul, vehiculele second-hand sau în leasing, cheltuielile de operare și costurile deja finanțate din alte surse publice. Ajutorul nu se cumulează cu alt ajutor de stat sau de minimis pentru aceleași cheltuieli.
Nu ți se potrivește? Află ce alte oportunități de finanțare sunt disponibile în anul 2026
Maxim 15 mil EURO pentru investiții în înlocuirea de echipamente, utilaje și linii tehnologice în domenii conexe sectorului de transporturi
Finanțare de maxim 2 mil EURO pentru înlocuirea de echipamente și utilaje pentru companii ce activează în industrie.
Se finanțează diferența de costuri rezultată din înlocuirea autovehiculelor din categoriile M1, M2 şi M3 cu emisii zero (propulsare electrică cu baterie)
Finanțare nerambursabilă pentru instalarea și operarea de stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, cu producție de energie din surse regenerabile și stocare cu acces public.
Pentru pentru achiziția de vehicule cu emisii zero în transportul rutier de mărfuri, feroviar, maritim și fluvial
Maxim 10 mil EURO pentru investiții în producție de energie pentru autoconsum, stocare și instalarea de pompe de căldură pentru autorități publice.
Județe eligibile: Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui
Fonduri europene pentru investiții în județele din regiunea de dezvoltare Nord Est: Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui
Fonduri europene pentru investiții în județele componente ale Regiunii de dezvoltare Centru, respectiv Brașov Alba, Sibiu, Harghita, Covasna, Mureș
De ce StartUP Projects?
Serviciile pe care le oferim - consultanță fonduri europene Camioane electrice și vehicule cu emisii zero
Experiență în Fondul pentru Modernizare
Am lucrat pe scheme finanțate din Fondul pentru Modernizare și cunoaștem cum sunt verificate eligibilitatea, bugetul și documentele asumate prin declarația unică.
Calculăm oferta câștigătoare, nu doar dosarul
85% din punctaj depinde de ajutorul cerut pe vehicul, iar 15% de kilometrii parcurși în România în 2025. Te ajutăm să alegi suma pe care o licitezi și să construiești centralizatorul de kilometri din tahograf, GPS sau CMR.
Analiza de oportunitate, ca document de decizie
Analiza de oportunitate cu calculul costurilor eligibile și al reducerii de emisii este piesa centrală a cererii. O tratăm ca pe un document de decizie, coerent cu ofertele și cu bugetul.
Fiecare proiect aprobat confirmă competența noastră și încrederea partenerilor. Lucrăm transparent, documentăm fiecare etapă și livrăm rezultate măsurabile.
Prin PNRR C6 i5, sesiunea 2024, StartUP Projects a asigurat consultanța și coordonarea implementării unui proiect de eficiență energetică în industrie pentru TIGER SOMES IMPEX SA din județul Cluj, în valoare de 35.057.034 RON. Investiția constă în înlocuirea echipamentelor cu alternative mai eficiente energetic, reducând semnificativ consumul operațional și contribuind la modernizarea proceselor industriale ale beneficiarului.
StartUP Projects a coordonat accesarea și implementarea unui proiect de eficiență energetică în industrie pentru SEGULA INTEGRATION SRL din județul Argeș, finanțat prin PNRR C6 i5, sesiunea 2024, în valoare de 16.487.481 RON. Proiectul vizează înlocuirea echipamentelor existente cu alternative mai eficiente energetic, reducând consumul de energie al operatorului industrial și contribuind la obiectivele naționale de modernizare a industriei.
Prin Programul Tranziție Justă, sesiunea 2024, StartUP Projects a consiliat și coordonat implementarea investiției VERTICAL DESIGN SRL din județul Prahova, în valoare de 12.666.790,83 RON. Proiectul a finanțat achiziția dotărilor necesare unei noi unități de producție de uși cu toc din aluminiu, susținând creșterea durabilă și crearea de noi locuri de muncă în zonă.
Prin PNRR C6 i5, sesiunea 2024, StartUP Projects a asigurat consultanța și coordonarea implementării unui proiect de eficiență energetică în industrie pentru TIGER SOMES IMPEX SA din județul Cluj, în valoare de 35.057.034 RON. Investiția constă în înlocuirea echipamentelor cu alternative mai eficiente energetic, reducând semnificativ consumul operațional și contribuind la modernizarea proceselor industriale ale beneficiarului.
StartUP Projects a coordonat accesarea și implementarea unui proiect de eficiență energetică în industrie pentru SEGULA INTEGRATION SRL din județul Argeș, finanțat prin PNRR C6 i5, sesiunea 2024, în valoare de 16.487.481 RON. Proiectul vizează înlocuirea echipamentelor existente cu alternative mai eficiente energetic, reducând consumul de energie al operatorului industrial și contribuind la obiectivele naționale de modernizare a industriei.
Prin Programul Tranziție Justă, sesiunea 2024, StartUP Projects a consiliat și coordonat implementarea investiției VERTICAL DESIGN SRL din județul Prahova, în valoare de 12.666.790,83 RON. Proiectul a finanțat achiziția dotărilor necesare unei noi unități de producție de uși cu toc din aluminiu, susținând creșterea durabilă și crearea de noi locuri de muncă în zonă.
StartUP Projects a asigurat consultanța și coordonarea implementării unui proiect de servicii hoteliere pentru URBAN AGRO BUSINESS SRL din județul Prahova, finanțat prin Programul Tranziție Justă, sesiunea 2024, în valoare de 30.721.349,08 RON. Investiția presupune construcția unei unități hoteliere de 60 de camere la standard 3 stele, cu facilități de agrement, contribuind la crearea de locuri de muncă și la diversificarea ofertei turistice locale.
FAQ Întrebări frecvente – fonduri europene pentru camioane electrice
Există program Rabla pentru camioane?
Nu există un program Rabla pentru camioane. Pentru transportatori, echivalentul este schema de fonduri europene pentru vehicule cu emisii zero din Fondul pentru Modernizare: finanțează înlocuirea camioanelor diesel N2 și N3 cu camioane electrice, cu obligația de a casa camionul vechi. Apelurile sunt deschise până pe 16 noiembrie 2026.
Cât costă un camion electric și cât acoperă finanțarea?
Finanțarea acoperă diferența de preț dintre camionul electric și un camion diesel echivalent de la același producător, nu prețul întreg. Exemplu ilustrativ: dacă oferta pentru un N3 electric este de 300.000 EUR fără TVA, iar cea pentru varianta diesel echivalentă este de 120.000 EUR, costul eligibil este de 180.000 EUR. Poți cere cel mult această diferență, dar cu cât ceri mai puțin din ea, cu atât urci în clasament.
Până când se depune și când se semnează contractele?
Cererile de finanțare se depun în MySMIS 2021 între 14 septembrie și 16 noiembrie 2026. Lista cu punctaje se publică pe 18 decembrie 2026, iar contractele de finanțare se semnează între 12 și 18 mai 2027, după contestații și verificarea eligibilității.
Pot cumpăra camioanele electrice în leasing?
Nu. Ghidul exclude explicit achiziția vehiculelor în leasing. Contribuția proprie se poate acoperi însă printr-un credit bancar, prin majorare de capital, profit reinvestit sau împrumut intra-grup.
Camionul pe care vreau să-l înlocuiesc nu e încă pe firma mea. Pot aplica?
Da, prin excepție: la depunere prezinți o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, iar talonul nou pe numele firmei tale înainte de semnarea contractului. Camionul trebuie să fi fost operat cel puțin 12 luni, iar kilometrii din 2025 se dovedesc cu documentele vânzătorului.
Câte camioane pot finanța?
Maximum 10 vehicule din aceeași categorie, în unul sau mai multe apeluri, și o singură cerere per apel pentru o categorie. Poți depune atât în apelul pentru N2, cât și în cel pentru N3. Plafonul de 18 milioane EUR se aplică la nivel de întreprindere unică, deci include firmele legate.
Cum se face punctajul?
85 de puncte se acordă după ajutorul cerut pe vehicul: cea mai mică sumă din sesiune ia punctajul maxim. 15 puncte depind de kilometrii parcurși în România în 2025: peste 70% = 15 puncte, 50–70% = 10 puncte, 40–49% = 5 puncte, sub 40% = 0. Procentul asumat se monitorizează 5 ani; dacă nu e respectat, ajutorul se recuperează cu dobânzi. La egalitate câștigă cine a depus primul.
Este obligatorie casarea camionului vechi?
Da, în apelurile de înlocuire (camioane N2 și N3, feroviar, naval-înlocuire): dovada casării se depune în 60 de zile de la recepția vehiculului nou, altfel ajutorul se recuperează. Singura excepție este apelul naval de achiziție, unde nu există obligația casării.
Ce firme de transport sunt eligibile?
Operatorii de transport deja existenți, cu licență valabilă și CAEN 4941, 4920, 5010, 5020, 5030 sau 5040 – de la microîntreprinderi la companii mari. Firmele nou-înființate pot aplica doar la apelul feroviar, ca întreprinderi feroviare nou-intrate. Nu sunt eligibile firmele în dificultate, proiectele în parteneriat și transportul de combustibili fosili.
Ce obligații am în cei 5 ani după implementare?
Timp de 5 ani nu poți vinde vehiculele finanțate, nu poți înceta activitatea cu ele și trebuie să respecți procentul de kilometri în România asumat la depunere, raportat anual. Pentru aceleași cheltuieli nu mai poți primi alte finanțări publice după semnarea contractului.