Finanțări pentru eficiență energetică: de ce PRO INFRA nu înseamnă doar consum mai mic, ci modernizare industrială

PRO INFRA este o schemă de ajutor de stat finanțată prin Fondul pentru Modernizare și administrată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Finanțează investiții în tehnologii moderne și eficiente energetic pentru producția de materii prime, materiale și produse destinate infrastructurii de transport. Valoarea finanțării este de până la 15 milioane EUR per beneficiar, cu o intensitate a sprijinului de până la 100% . Termenul exact de depunere nu a fost încă anunțat oficial; depunerile sunt așteptate în cursul anului 2026. Eligibili sunt producătorii industriali din lanțul de aprovizionare al infrastructurii de transport.

PRO INFRA este o schemă de ajutor de stat pentru investiții în eficiență energetică industrială, finanțată prin Fondul pentru modernizare și administrată de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Programul poate finanța până la 15 milioane EUR per beneficiar, cu o intensitate maximă a sprijinului de până la 100% din cheltuielile eligibile, în condițiile procedurii concurențiale, înlocuirea instalațiilor, utilajelor și echipamentelor existente cu alternative moderne, eficiente energetic, utilizate în producția de materii prime, materiale și produse necesare infrastructurii de transport.

Miza reală este însă semnificativ mai mare dacă e să privim programul de finanțare drept o oportunitate de a înlocui echipamente și utilaje care, de ani de zile, funcționează în baza aceleiași justificări: consumă mult, necesită multă mentenanță, dar încă funcționează.

PRO INFRA finanțează eficiența energetică, dar favorizează gândirea industrială disciplinată

PRO INFRA vizează investiții în modernizarea capacităților de producție pentru materii prime, materiale și produse necesare proiectelor de infrastructură de transport. Spre deosebire de alte tipuri de finanțări însă, nu este una prin care poți achiziționa noi utilaje, ci una prin care, sub umbrela eficienței energetice, poți schimba, în mod fundamental procesul de producție. Iar cu cât echipamentul generează economii mai mari, raportat la suma solicitată, cu atât șansele de a obține finanțarea cresc (EUR solicitați/MWh economisit) – 90% din punctaj. Restul de 10% din punctaj se acordă pentru utilizarea energiei regenerabile, parțial sau total, în procesul de producție sau pentru alimentarea utilajelor și echipamentelor.

Cele mai sustenabile proiecte finanțate prin PRO INFRA nu vor fi cele care reduc doar consumul de energie, ci cele în care reducerea consumului se suprapune peste o problemă reală de producție. Prin urmare întrebarea se transformă din „ce putem achiziționa cu finanțare nerambursabilă?” în „care sunt echipamentele de generație veche pe care, dacă le înlocuim, generează cea mai mare economie de energie și elimină cele mai multe bătăi de cap din punct de vedere operațional?”

Eficiența energetică nu înseamnă doar consum mai mic

O investiție în eficiență energetică cu finanțare din fonduri nerambursabile pornește, în mod inevitabil, de la o comparație simplă: echipamentul existent consumă X, echipamentul nou consumă X minus un anumit procent. Dacă procentul de economie în urma implementării, calculat și demonstrat prin analiza energetică, depășește pragul critic determinat prin ghidul de finanțare, investiția este eligibilă.

Această logică este corectă, dar incompletă în condițiile în care, în producție un utilaj nu este doar un consumator de energie, ci este un nod operațional. În jurul lui se organizează fluxul de producție, de el depinde calitatea produsului finit, ritmul de lucru, mentenanța, necesarul de personal, timpii de oprire și capacitatea companiei de a livra constant. Dacă utilajul este vechi, instabil sau greu de întreținut, problema nu este doar factura de energie. Problema este că întregul proces se sprijină pe o piesă de infrastructură internă fragilă.

De aceea, o investiție de eficiență energetică trebuie analizată ca o investiție în control industrial. Energia economisită este indicatorul care poate fi măsurat. Dar efectul real poate fi reducerea pierderilor, scăderea numărului de intervenții, creșterea productivității, stabilizarea calității și eliminarea unor riscuri care nu apar întotdeauna într-un calcul de consum.

PRO INFRA cere de asemenea și integrarea unui sistem de management al energiei în instalațiile și echipamentele aferente investiției. astfel încât, la finalizarea investiției, compania să aibă toate datele necesare pentru a monitoriza situația consumurilor pe viitor. 

Utilajul de generație veche nu costă doar prin energia pe care o consumă

Un utilaj vechi costă prin tot ce obligă compania să tolereze în jurul lui. Costă prin piese de schimb greu de găsit. Costă prin service improvizat. Costă prin opriri neplanificate. Costă prin oameni care trebuie să știe „cum se face”, și asta nu pentru că procesul este bine documentat, ci pentru că utilajul are particularități, capricii și soluții învățate în ani de practică. Costă prin rebuturi, reglaje manuale, variații de calitate și lipsa unui control real asupra parametrilor de producție.Adesea, după cicluri întregi de mentenanță efectuate pe parcursul a decenii, utilajul funcțional nu mai seamănă cu cel gândit de către producători în momentul în care a fost vândut. 

În multe companii, aceste costuri sunt normalizate. Nu apar întotdeauna ca o linie clară într-un buget, dar se văd în ritmul de producție, în dependența de oameni-cheie și în incapacitatea de a standardiza procesul.

Aici apare diferența dintre o simplă achiziție de echipament și o investiție inteligentă în eficiență energetică. Dacă te raportezi la înlocuirea unui utilaj vechi cu unul nou doar pentru că noul model consumă mai puțin, adesea rata de rentabilitate a investiției este scăzută, poate chiar negativă. Dacă îl înlocuiești pentru că noul echipament reduce consumul, stabilizează producția, scade riscul de mentenanță și elimină dependența de o tehnologie depășită, ai un proiect cu valoare strategică.

În multe fabrici, utilajele vechi supraviețuiesc pentru că au fost amortizate de mult și pentru că înlocuirea lor pare amânabilă. Cât timp produc, tentația este să fie păstrate. Dar această logică ignoră costul vulnerabilității.

Un echipament care funcționează, dar pentru care nu mai există suport tehnic real, nu este neapărat un activ stabil. Un utilaj care poate fi operat doar de câțiva oameni cu experiență specifică nu este neapărat o capacitate sigură. O linie care produce acceptabil, dar cu consum mare, reglaje dese și mentenanță dificilă, nu este neapărat competitivă.

Eficiența energetică devine relevantă tocmai pentru că obligă compania să pună cifre pe o parte din această realitate. Consumul se poate măsura. Economia se poate estima. Investiția se poate compara. Dar decizia bună trebuie să vadă și ce stă în spatele cifrelor: riscul de oprire, dependența de oameni-cheie, calitatea instabilă și imposibilitatea de a scala un proces construit pe improvizații.

Pentru ce companii poate avea sens PRO INFRA

PRO INFRA poate avea sens pentru companii care produc materiale, materii prime sau produse necesare infrastructurii de transport și care au procese industriale suficient de consumatoare de energie încât înlocuirea echipamentelor să producă o economie demonstrabilă. PRO INFRA vizează companii care produc materii prime, materiale și produse utilizate în proiecte de infrastructură de transport. Din acest motiv, lista codurilor CAEN eligibile este concentrată în zona materialelor de construcții, produselor minerale, prelucrării pietrei, produselor metalice și cablurilor electrice/electronice.

Conform schemei, pot fi eligibile activități precum extracția pietrei pentru construcții, extracția pietrișului, nisipului, argilei și caolinului, fabricarea varului și ipsosului, fabricarea produselor din beton, betonului și mortarului, tăierea și finisarea pietrei, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, precum și anumite activități de prelucrare a metalelor, construcții metalice și fabricarea firelor și cablurilor electrice/electronice.

Lista CAEN eligibilă include codurile 0811, 0812, 2320, 2343, 2352, 2361, 2363, 2364, 2369, 2370, 2399, 2431, 2432, 2433, 2434, 2511 și 2732.

Experiența noastră în proiecte de eficiență energetică industrială

Logica proiectelor de eficiență energetică industrială nu ne este nouă. În portofoliul nostru există deja proiecte implementate care au beneficiat de transformare industrială sub umbrela eficienței energetice.

Un exemplu apropiat de profilul PRO INFRA este proiectul realizat pentru BEGA MINERALE INDUSTRIALE SA, ce a urmărit creșterea eficienței energetice a procesului de uscare a bentonitei la Gurasada. Proiectul a inclus achiziția unei instalații de uscare și a urmărit reducerea consumului de combustibil lichid greu cu 910 MWh/an și a consumului de energie electrică cu 41 MWh/an, în paralel cu creșterea productivității operațiunilor de procesare a mineralelor.

Aceeași logică apare și în proiecte mai recente de eficiență energetică industrială, precum cele pentru Tiger Someș Impex SA și Segula Integration SRL, finanțate prin PNRR C6 I5. În ambele cazuri, investițiile au vizat înlocuirea unor echipamente uzate cu tehnologii mai eficiente energetic și integrarea unui sistem EMS pentru monitorizarea consumului.uaaaaaa

Ce este PRO INFRA?

PRO INFRA este o schemă de ajutor de stat finanțată prin Fondul pentru modernizare și administrată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Programul sprijină investiții în tehnologii moderne și eficiente energetic pentru producția de materii prime, materiale și produse necesare infrastructurii de transport.

Programul vizează înlocuirea instalațiilor de producție, a utilajelor și echipamentelor cu alternative eficiente energetic, de ultimă generație. De asemenea, poate finanța înlocuirea utilajelor cu combustie internă cu utilaje electrice și integrarea unui sistem de management al energiei.

Nu. PRO INFRA nu este o finanțare generală pentru orice companie care dorește utilaje noi. Investiția trebuie să fie legată de producția de materii prime, materiale și produse necesare proiectelor de infrastructură de transport și trebuie să demonstreze creșterea eficienței energetice.

Criteriul principal este raportul dintre ajutorul de stat solicitat și energia economisită, exprimat în EUR/MWh economisit. 90% din punctaj este legat de energia economisită, iar 10% este legat de utilizarea energiei regenerabile în procesul de producție sau pentru alimentarea utilajelor și echipamentelor.

Auditul energetic fundamentează consumul actual, conturul proiectului și economia de energie estimată. În PRO INFRA, investiția trebuie justificată prin date, nu doar prin afirmația că un utilaj nou este mai eficient.

Pentru că o investiție în eficiență energetică poate produce efecte mai largi decât reducerea consumului: productivitate mai mare, calitate mai bună, mentenanță mai simplă, risc operațional mai mic și reducerea dependenței de echipamente vechi sau greu de întreținut.

PRO INFRA este administrat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Direcția Generală Programe Europene Transport.

Ți-a plăcut articolul ? Distribuie-l pe social media

Facebook
Twitter
LinkedIn

Află dacă ești eligibil pentru fonduri europene?

Completează formularul de mai jos și un consultant va evalua eligibilitatea ideii pentru care vrei să soliciți finanțare.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.
Newsletter

Cauți consultanță fonduri europene?

Află ce oportunități de finanțare sunt disponibile

andreea kohalmi szabo