UPDATE POR 2.2 – Relansare apel regiunile Vest si Nord-Est

POR 2.2 – Rezumat – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor

  • Valoarea finanțării solicitate – Trebuie să fie cuprinsă între 200.000 EUR și 1.000.000 EUR
  • Contribuția proprie– Este variabilă, în funcție mărimea întreprinderii și regiunea în care se va implementa proiectul și pornește de la 30%.
  • Locața proiectului– Proiectul trebuie să fie implementat într-una din regiunile de dezvoltare: Nord Est, Vest
  • Cheltuieli eligibile– Investiții în construcția, modernizarea și dotarea unităților de producție și prestări servicii.
  • Perioada maximă de implementare a proiectelor –Este de maximum 36 luni si poate fi extinsă după semnarea contrcatului de finanțare la cel mult dublul perioadei inițiale fără a se depăși 31.12.2023.
  • Perioada de depunere a proiectelor – 24.12.2019-24.03.2019
  • Procesul de evaluare– Proiectele intră în evaluare în ordinea înscrierii în program. În primele 2 luni, toate proiectele care obține 80 de puncte intră în contractare în ordinea depunerii până la consumarea fondurilor. Dacă nu se consumă bugetul alocat în primele 2 luni, începând cu luna a 3-a de depuneri vor intra la finanțare automat în ordinea depunerii cele cu peste 70 de puncte, iar la final fondurile rămase vor fi distribuite către cei cu punctaje sub 70 puncte.

POR 2.2 – Care este valoarea ajutorului nerambursabil?

Valoarea finanțării prin POR 2.2 trebuie să fie cuprinsă între 200.000 EUR și 1.000.000 EUR.

Contribuția proprie a beneficiarului se calculează în functie de tipul întreprinderii, de zona de implementare a proiectului și de tipul ajutorului, astfel:

Categoria IMM/Regiune de dezvoltareIntreprindere mijlocieIntreprindere micro si mica
Nord-Est40%30%
Vest55%45%

Pentru anumite tipuri de cheltuieli (consultanță, asistență tehnică, proiectare, publicitate, audit, participare târg internațional, certificare de produs, proces sau sistem de management) contribuția beneficiarului este de 10%, aceste cheltuieli intrând sub incidența ajutorului de stat. 

Microîntreprinderile – au mai puțin de 10 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei;

Întreprinderile mici – au între 10 și 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei;

Întreprinderile mijlocii – au între 50 și 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro.

POR 2.2 – Cine poate beneficia de finanțare?

  • Societatea trebuie sa își desfășoare activitatea într-un domeniu de activitate eligibil (descarcă lista), iar acesta trebuie să fie autorizat la ONRC în momentul înscrierii proiectului la locația de implementare, exceptând proiectele care urmăresc înființarea unui sediu secundar sau activarea într-un domeniu de activitate nou.
  • Solicitantul a desfăşurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puţin unui an fiscal integral și a înregistrat profit din exploatare (>0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare. De asemenea, acesta trebuie să fi înregistrat un număr mediu anual de angajați de >3 în anul fiscal anterior.
  • Locul de implementare al proiectului este situat in Regiunea de dezvoltare Vest (judetele Timis, Hunedoara, Arad sau Caras-Severin) sau Nord-Est (judetele Suceava, Iasi, Botosani, Bacau, Vaslui, Neamt):
  • in mediul urban (inclusiv sate apartinatoare de orase) pentru IMM-uri;
  • in mediul rural pentru intreprinderile
  • Societatea nu se află într-una din situațiile de excludere din procedură (se află în dificultate, inregistrează datorii, se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită,  închidere operaţională, insolvenţă, faliment, suspendare temporară a activităţii);
  • Pentru investițiile ce prevăd lucrări de construcții, solicitantul trebuie să facă dovada deținerii dreptului de proprietate privată asupra locației de implementare (contract de vânzare-cumpărare, superficie, concesiune). Terenul trebuie să fie liber de sarcini sau interdicții, să nu facă obiectul unor litigii sau cereri de revendicare.
  • Pentru investițiile ce prevăd doar servicii și/dotări, solicitantul trebuie să facă dovada dreptului de folosință a locației de implementare (contract de vânzare-cumpărare, superficie, concesiune, închiriere, uzufruct, comodat). Solicitantul trebuie să demonstreze deținerea dreptului de folosință, pentru trei ani de la data previzionată pentru efectuarea plății finale în cadrul proiectului.

Cheltuieli eligibile Finantate prin POR 2.2

  • Echipamente – Achiziţionarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe, respectiv care se regăsesc în Subgrupa 2.1. „Echipamente tehnologice (masini, utilaje și instalatii de lucru)”, Subgrupa 2.2. „Aparate și instalatii de masurare, control și reglare”, Clasa 2.3.6. ”Utilaje şi instalaţii de transportat şi ridicat”, sau Grupa 3 „Mobilier, aparatura birotica, sisteme de protectie a valorilor umane și materiale și alte active corporale din Catalogul Mijloacelor Fixe.
  • Active necorporale – Investiții în active necorporale: brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi şi active similare.
  • Economie de energie – Surse regenerabile (alternative) de energie: energia solară (utilizată la producerea de căldură sau la furnizarea de energie electrică prin sisteme fotovoltaice); energia eoliană; hidroenergia; biomasa (biodiesel, bioetanol, biogaz); energia geotermală.
  • Construcții – Lucrări de construire, extindere a spaţiilor de producţie/ prestare de servicii, inclusiv a utilităţilor generale aferente (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, PSI);
  • Cheltuieli cu activitati de certificare/recertificare a produselor, serviciilor, proceselor.
  • Cheltuieli cu activitati de certificare/recertificare a sistemelor de management.
  • Cheltuieli cu activitati de internationalizare – se includ cheltuielile cu participarea, la nivel international, in afara Romaniei, la targuri, misiuni comerciale, expozitii, in calitate de expozant:
  • taxa de participare;
  • inchirierea stand-ului;
  • transportul si cazarea pe perioada evenimentului pentru maximum 2 delegati;
  • transportul si depozitarea mostrelor si materialelor promotionale.

Cheltuieli neeligibile

  • cheltuielile prevazute la art. 13 din HG. Nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate in cadrul operatiunilor finantate prin FEDR, FSE, FC 2014-2020;
  • achizitionarea de terenuri si/sau constructii;
  • costurile operationale, de functionare, de testare si intretinere;
  • costuri administrative;
  • costuri de personal;
  • cheltuieli financiare, respectiv prime de asigurare, taxe, comisioane, rata si dobanzi aferente creditelor;
  • contributia in natura;
  • amortizarea;
  • cheltuielile cu leasingul prevazute la art. 9 din HG nr. 399/2015;
  • cheltuielile cu achizitionarea autovehiculelor si a mijloacelor de transport;
  • Cheltuieli cu elaborarea studiilor de prefezabilitate, a studiilor de fezabilitate, a documentatiei de avizare a lucrarilor de interventii, a proiectului tehnic;
  • Cheltuielile efectuate inainte de data depunerii cererii de finantare, cu exceptia celor de consultanță.

Domenii de activitate eligibile prin POR 2.2:

  • Confectii textile, incaltaminte, marochinarie
  • Productie publicitara
  • Colectarea si procesarea de deseuri
  • Industria lemnului, procesare de baza si fabricarea de mobilier
  • Hoteluri si alte facilitati de cazare
  • Posturi radio si TV
  • Programare si consultanta in IT, portaluri web etc
  • Fabricarea de echipamente electronice
  • Asistenta medicala si stomatologica

Comentarii recente

comentarii

Leave a Reply