Client:

Titlu proiect: CONSTRUIRE PARC DE PANOURI FOTOVOLTAICE SI RACORDARE LA SISTEMUL ENERGETIC IN MUNICIPIUL DEJ, JUDETUL CLUJ

Finanțare:

PNRR C6 I1

Valoare proiect:

5,837,105.68 RON

Domeniu de activitate:

Fabricarea hartiei si cartonului ondulat

Despre finanțare:

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă un program de investiții masive lansat de Guvernul României pentru a sprijini redresarea economică a țării în urma impactului negativ al pandemiei de COVID-19. În cadrul acestui program, Componenta C.6 Energie are ca obiectiv specific promovarea investiţiilor în sectorul de energie curată şi eficienţă energetică pentru a contribui la obiectivele stabilite prin Pactul Ecologic European și Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC).

Subcomponenta Investiția 1 (I1) are ca obiectiv finanțarea proiectelor care vizează realizarea de capacități noi de producție a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană și solară, cu sau fără instalații de stocare integrate ca activitate secundară. În cadrul acestei subcomponente, pot beneficia de finanțare atât întreprinderi mari, cât și IMM-uri, care sunt înregistrate la ONRC în România și care desfășoară activități corespunzătoare diviziunii 35: „Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat”, clasa CAEN 3511 – Producția de energie electrică.

Activitățile eligibile pentru finanțare în cadrul I1 includ achiziționarea de instalații și echipamente necesare construirii de capacități noi de producție a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană și solară, precum și construcții care fac obiectul proiectului de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană și solară, cu sau fără stocare.

Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei a sumei de 595.010.000 euro, compus din 457.700.000 euro (fonduri europene nerambursabile) și fonduri naționale de 137.310.000 euro prin aplicarea procentului de supracontractare de 30%. În ceea ce privește intensitatea ajutorului de stat acordat, aceasta este de 100% din costurile eligibile, stabilite din

Alte proiecte din portofoliu:

Ești interesat să aplici pentru fonduri europene nerambursabile?

Află ce alte oportunități de finanțare sunt disponibile: