BUCHAREST START-UP CITY – Rezumat
- Valoarea finanțării nerambursabile – 50.000 EURO nerambursabili.
- Contribuția proprie – minim 10%.
- Bugetul apelului – este de 10.000.000 Euro, echivalent în 47. 397.000 lei.
- Perioada maximă de implementare a proiectelor – Este de maximum 12 luni.
Cine poate beneficia de finanțare ?
- Pentru a aplica în cadrul programului, trebuie să infiintezi o societate cu răspundere limitată (inclusiv SRL-D). Dacă ai în prezent o societate, poți aplica în situația în care aceasta este înființată după data de 01.01.2019.
- Societatea trebuie să se încadreze în categoria IMM (<249 de angajați, cifră de afaceri anuală netă de <50 milioane euro, active totale <43 milioane euro, echivalent în lei) și să aibă capitalul integral privat.
- Asociaţii sau acţionarii care deţin mai multe societăţi nu pot aplica în cadrul programului Bucharest Start-Up City decât cu o singură societate, iar pe parcursul etapei de implementare și monitorizare, beneficiarul trebuie să aibă atât sediul social, cât și punctele de lucru pe raza Municipiului București.
- Codul CAEN pentru care se solicită finanţare este eligibil în cadrul Programului, iar societatea nu a obținut ajutor de minimis de peste 200.000 EURO în ultimii 3 ani fiscali.
- Societatea nu înregistrează datorii și nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operaţională, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii;
- Acționarii societății nu trebuie să fi desfășurat aceeași activitate (autorizată) pentru care solicită finanțare (cod CAEN) în cadrul unui alt IMM în anul anterior înscrierii sau în anul înscrierii până la deschiderea sesiunii de înscriere.
Activități eligibile
- Echipamente tehnologice, inclusiv echipamente IT tehnică de calcul tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă /copiator /multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare desfăşurării activităţii, sisteme audio-video, cu excepţia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale;
- Prin echipamente tehnologice, conform grilei de punctaj, se înțeleg toate bunurile descrise în grupele 2.1, 2.2. si 2.3.6. din H.G. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, sau obiecte de inventar asimilate grupelor menționate;
- Achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ. Valoarea activului ce urmează a fi achiziţionat în cadrul programului se va face pe baza unei evaluări al unui expert evaluator ANEVAR, cu excepţia spaţiilor mobile de lucru/ producţie / prestări servicii / comerț. Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinaţie locativă, la momentul achiziției;
- Mijloace de transport: autoturisme electrice, biciclete, biciclete electrice, etc.(2) Pentru activitățile de rent a car, școli de șoferi și pilotaj, transporturi cu taxi-uri nu este limitată valoarea maximă și numărul de mijloace de transport achiziționate.(3) Pentru alte activități în afara celor prevăzute la alin (2), autoturismele sunt eligibile pentru toate activitățile din cadrul programului cu justificarea necesității achiziționării acestora în planul de afaceri, în limită maximă de 40.000 lei și maxim 1 autoturism / beneficiar.
- Achiziţionarea de mobilier, aparatură birotică şi sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale;
- Achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare;
- Achiziţionarea de instalaţii de încălzire sau climatizare aferente spaţiului de desfășurare a activității de comerţ, producţie sau servicii;
- Salariile, utilitățile (energie electrica, gaze, salubritate, abonament telefon si internet) și cheltuielile aferente chiriilor pentru spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ. Spatiile pentru care se acorda chirie nu trebuie să aibă destinaţie locativă.
- Realizarea unei pagini web pentru prezentarea și promovarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor, inclusiv promovare online si cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, pentru operatorii economici care nu deţin alt site şi care trebuie să fie funcţional la data depunerii cererii de eliberare a ajutorului de minimis și pe toată perioada de monitorizare, în limita maximă a 6.000lei;
- Active necorporale referitoare la brevete de inventie, francize , etichetare ecologică;
- Activitate (cheltuiala) obligatorie: Cursuri de dezvoltare a abilitatilor antreprenoriale desfasurate in Romania sau in alta tara membra a Uniunii Europene, in valoare de maxim 8.000 Lei;
- Taxa pe valoarea adăugată (TVA) nedeductibilă pentru aplicanții neplătitori de TVA conform Codului Fiscal;
- Consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentului program şi implementarea proiectului, dar nu mai mult de 80.000 lei; Această activitate poate fi efectuată înainte de semnarea acordului de finanţare. Furnizorii de servicii de consultanţă eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizaţii furnizoare de consultanţă care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfăşurată una dintre activităţile incluse în cod CAEN clasa 70.
- Software-uri necesare desfăşurării activităţii in valoare de maxim 80.000 Lei. Pentru comerţul on-line limita este 20.000 Lei; Pentru codul CAEN 6201 nu sunt eligibile cheltuieli cu programe software necesare desfasurarii activitatii pentru care se solicita finantare;
- Cheltuieli financiare aferente creditelor/garantiilor obtinute pentru creditele contractate de beneficiari;
- O placuta informativa cu privire la program, in exteriorul spatiului de la locatia de implementare a proiectului.
EVALUAREA PROIECTELOR
Valoarea maximă a AFN nu poate depăşi suma de 239.985 Lei pentru fiecare beneficiar.
Evaluarea planurilor de afaceri va fi realizata in 3 etape:
Faza A – evaluarea eligibilitatii si verificarea administrativa a aplicatiei;
Faza B – evaluarea tehnico-financiara
Faza C – interviu
GRILA DE EVALUARE TEHNICO-FINANCIARĂ (FAZA B)
Nr. Crt. | Criteriu de evaluare | Punctaj |
1 | CALITATEA PLANULUI DE AFACERI | 40 p |
1.1 | Descrierea produselor/serviciilor/lucrărilor | 5 p |
1.2 | Analiza pieței și strategia de marketing | 10 p |
1.3 | Strategia afacerii | 10 p |
1.4 | Planul de finanțare (cashflow/buget) | 5 p |
1.5 | Impactul social asupra comunității din Municipiul București | 10 p |
2. | COFINANȚARE SUPLIMENTARĂ | 20 p |
2.1 | Beneficiarul contribuie cu minimum 20% din valoarea totală a proiectului | 20 p |
2.2 | Beneficiarul contribuie cu un procent situat între 10% și 20% | Direct proporțional |
2.3 | Beneficiarul contribuie cu 10% din valoarea totală a proiectului | 0 p |
3. | DOMENIUL DE ACTIVITATE | 20 p |
3.1 | Industrii creative | 20 p |
3.2 | Producție/servicii | 10 p |
3.2 | Comerț | 0 p |
4. | INVESTIȚIA ÎN ECHIPAMENTE | 20 p |
4.1 | Bugetul prevede investiții de minimum 50% din valoarea totală a proiectului în echipamente tehnologice (inclusiv 50%) | 20 p |
4.2 | Bugetul prevede investiții de sub 50% din valoarea totală a proiectului în echipamente tehnologice | 0 p |
TOTAL PUNCTAJ FAZA B | 100 p |
Nr. Crt. | Criteriu de evaluare | Punctaj maxim |
1. | Prezentarea planului de afacere (inclusiv nivelul de cunoaștere al domeniului de activitate vizat de planul de afaceri) | 10 p |
2. | Calitatea răspunsurilor oferite către membrii juriului | 10 p |
3. | Motivația aplicanților cu privire la afacerea propusă | 10 p |
TOTAL PUNCTAJ FAZA C | 30 p |
Punctajul maxim care se poate obține este de 100 puncte.
La punctaje egale în cadrul fazei B va preleva:
- Nivelul contribuției financiare asumate;
- Ponderea investiției în echipamente în valoarea totală a proiectului;
- Calitatea planului de afaceri;
- Punctajul obținut la evaluarea impactului asupra comunității;
- Data și ora înscrierii în program.