#1 Programul nu funcționează pentru că Statul Român nu face plăți pentru Start-up Nation.
Unul dintre cele mai des întâlnite mituri referitoare la Programul Start-up Nation se referă la inexistența fondurilor necesare pentru a efectua plăți către beneficiari. Mitul s-a născut din statisticile înaintate de către Ministrul pentru Mediului de Afaceri, Comert și Antreprenoriat, Radu Oprea, care indicau că până la finalul lunii aprilie fuseseră efectuate peste 1.300 de plăți către beneficiarii Programului. Acest fapt se datorează însă numărului mic de deconturi depuse de către beneficiarii care nu au reușit, până în acel moment, să achiziționeze integral bunurile prevazute în planul lor de afaceri (condiție obligatorie pentru depunerea primului decont) și NU se datorează lipsei fondurilor sau altor factori ce țin de administratorul programului. În plus, beneficiarii sunt obligați să depună ultimul decont până pe data de 29 septembrie, ceea ce înseamnă că mai au suficient timp la dispoziție pentru a duce la bun sfârșit implementarea proiectelor lor.
#2 Statul Român îți virează banii în cont imediat ce proiectul îți e declarat câștigător.
Acest mit se datorează neînțelegerii mecanismelor financiare ce stau la baza implementării Programului. Statul Român NU plătește cheltuieli în avans și nu îți va pune la dispoziție banii necesari implementării proiectului, însă îți oferă trei variante prin care poți deconta cheltuielile aprobate prin Acordul de finanțare, respectiv:

  • Rambursare din bani proprii – ai varianta de a plăti integral bunurile/serviciile pentru care soliciți finanțare, iar prin depunerea unei cereri de rambursare, suma cheltuită să îți fie rambursată.
  • Rambursare prin credit punte – în baza acordului de finanțare, poți opta pentru obținerea unui credit care să îți permită să plătești toate bunurile/serviciile aprobate. Creditul va fi stins odată cu rambursarea banilor de către stat. Obținerea creditului este condiționată de o analiză din partea băncii a proiectului si a acționarilor societății, iar aprobarea durează între 1 și 3 luni.
  • Cerere de plată – în situația în care identifici furnizori care să accepte plata la termen a echipamentelor/serviciilor furnizate/prestate, Agentia îți va vira, ulterior analizei dosarului de Cerere de Plată, banii necesari pentru efectuarea plăților.

În același timp, ai posibilitatea de a combina oricare dintre cele 3 mecanisme. Poți să iei, spre exemplu, credit doar pentru echipamente, în timp ce salariile și chiriile să le plătești din banii proprii, iar websiteul și consultanța să le plătești la termen.
#3 Programul oferă finațare de până la 200.000 lei cu contribuție proprie 0
Acesta este un mit prin omisiune, în condițiile în care contribuția proprie 0 se aplică doar pentru cheltuielile eligibile, însă, indiferent de domeniul de activitate ales, te vei confrunta cu o serie de costuri ce nu pot fi plătite prin finanțare. Amintim printre altele:

  • Costurile cu asigurarea echipamentelor – obligatorie prin Program, însă neeligibilă;
  • Costuri cu materia primă – e imposibil să faci producție fără materie primă;
  • Costuri cu avize, autorizații de funcționare;
  • Costuri cu servicii obligatorii: contabilitate, PSI, SSM, analiză de risc la securitatea fizică, etc;
  • Costuri cu materiale de promovare: flyere, broșuri, ambalaje etc;
  • Construcția unui spațiu în care să vă desfășurați activitatea sau renovarea celui existent.

#4 Poți achiziționa orice cu finanțare prin Start-up Nation
Așa cum am detaliat și puțin mai sus, nu orice cheltuială e eligibilă, doar cele menționate în clar în procedură sunt eligibile. Am mai adăuga însă și faptul că o cheltuială eligibilă poate să nu vă fie aprobată în situația în care nu își are locul în fluxul de producție/prestare a serviciilor societății sau dacă nu se încadrează în descrierea codului CAEN pentru care doriți să obțineți finanțarea.
Spre exemplu, în cazul în care aveți în vedere deschiderea unei grădinițe cu finanțare și doriți să achiziționați echipamente pentru pregătirea mesei elevilor, sau pentru crearea unui loc de joacă, e posibil să nu vi se aprobe întrucât asemenea activităţi conexe nu au legătură directă cu activitatea pentru care solicitați finanțarea.
Un alt exemplu, în cazul activităților de programare IT, dacă vreți să asigurați servicii de hosting și promovare online, acestea sunt încadrate în alte coduri CAEN, iar cheltuielile asociate acestor activități vă vor fi declarate neeligibile.
#5 Orice idee de afaceri poate obține finanțare prin Programul Start-up Nation
Pe lângă faptul că nu toate activitățile sunt eligibile în cadrul Programului, ci doar cele menționate în lista ce poate fi descărcată de aici, nu toate afacerile au șanse reale de a obține finanțarea.
În anul 2017, din totalul de 19.296 de proiecte depuse, 3.983 de proiecte au obținut punctajul maxim de 100 de puncte, 4.566 au obținut 95 de puncte, 4.684 au obținut 90 de puncte, iar 5235 au aplicat cu mai puțin de 90 de puncte. 270 de planuri de afaceri au fost înscrise greșit și nu au fost supuse analizei.
Toate proiectele cu 100 si 95 de puncte declarate conforme au intrat la finanțare, însă doar o parte din cele cu 90 de puncte au obținut finanțarea, respectiv businessurile ce s-au diferențiat de competiție prin faptul că au creat mai multe locuri de muncă.
Orientează-te deci spre activități bine punctate, precum producție, programare IT sau industrii creative. Șansele de a obține finanțarea pentru proiecte cu 90 puncte sunt mai mici în acest an, iar activitățile ce pot obține mai puțin de 90 de puncte nu au șanse de a obține finanțarea.
Am scris pe larg despre modalitățile în care îți poți evalua șansele de a obține finanțarea în articolul: START-UP NATION 2018 – CUM ÎȚI AUTOEVALUEZI ȘANSELE DE A OBȚINE FINANȚAREA?

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l pe social media!

Facebook
Twitter
LinkedIn

Articole similare...

Cauți un consultant?

Completează formularul de mai jos pentru a beneficia de o ședință de consultanță gratuită

Cauți consultanță fonduri europene?

Află ce oportunități de finanțare sunt disponibile